Dumnezeu, în marea Sa înţelepciune, a hotărât să-I salveze pe oameni prin “nebunia predicării” (1 Corinteni 1:21). Predicarea Cuvântului lui Dumnezeu este, de aceea, cea mai mare lucrare în care se poate implica o fiinţă umană. Mă simt extrem de onorat că Dumnezeu m-a chemat pe mine la această lucrare. Dar predicarea este totodată o lucrare de care s-a abuzat cel mai mult de către predicatorii iubitori de bani şi de cei înşelători.

Ni se porunceşte să căutăm cu seriozitate darul prorociei (care este darul predicării într-un aşa fel încât să încurajăm, să provocăm şi să zidim oamenii - 1 Corinteni 14:1,3). Am început deci să caut la Dumnezeu acest dar, imediat ce am fost botezat (la vârsta de 21 de ani). Şi când Dumnezeu m-a uns cu Duhul Sfânt (la vârsta de 23 de ani), El mi-a dat în acelaşi timp şi acest dar. La început, am fost tentat să încerc să impresionez oamenii cu predicarea mea şi să-i mişc emoţional. Dar, într-o zi, Domnul m-a întrebat: „Vrei să-i ajuţi pe oameni sau să-i impresionezi.” Am spus că doream să-i ajut. Apoi Domnul mi-a spus: „Nu mai încerca atunci să-i impresionezi.” Nu a fost uşor să biruiesc tentaţia de a-i impresiona pe oameni, însă am luptat împotriva ei şi, treptat, am învins-o.

Fiecare predicator are stilul lui particular de predicare. Majoritatea predicatorilor indieni îi imită pe predicatorii americani charismatici. Am hotărât că cel mai bun lucru pentru mine ar fi să-mi modelez predicarea după stilul lui Isus de predicare. Aşa că am studiat modul în care a predicat Isus.

Primul lucru pe care l-am văzut la Isus a fost că El predica numai ceea ce deja practicase. El mai întâi făcea şi apoi învăţa pe alţii (Faptele Apostolilor 1:1). Astfel, predicarea Lui avea întotdeauna o aplicaţie practică. Ştiam că Biblia îmi poruncea să „prorocesc după măsura mea de credinţă” (Romani 12:6) – cu alte cuvinte, numai la nivelul experienţei mele spirituale. Dar am eşuat aici, pentru că am căzut pradă tentaţiei de a impresiona oamenii. Şi astfel, am sfârşit într-o condiţie decăzută pentru mulţi ani. Dar Dumnezeu a fost îndurător cu mine şi m-a umplut cu Duhul Sfânt din nou, în Ianuarie 1975 şi m-a refăcut. M-am decis atunci că, din acel moment, voi predica numai ceea ce deja am trăit, sau (cel puţin) ceea ce căutam cu toată inima. Dumnezeu m-a trecut apoi prin încercări variate ca să mă înveţe căile Lui şi cum să mă încred în el în situaţiile grele. Aşa am crescut în credinţă şi în înţelepciune – şi prin predicarea mea am putut să transmit această credinţă şi înţelepciune şi altora.

În al doilea rând, Isus a predicat întotdeauna în puterea Duhului Sfânt. Când a mers cu cei doi ucenici la Emaus, El le-a predicat două ore şi inimile lor ardeau în ei în acele două ore. Am păstrat acest exemplu înaintea ochilor mei şi am dorit să predic aşa de fiecare dată. O pulpă de pui scoasă din frigider este total neapetisantă. Dar aceeaşi pulpă când este coaptă la foc face pe oricine să-i curgă apă în gură. Aceasta este diferenţa dintre adevărul rece şi acelaşi adevăr predicat cu focul Duhului Sfânt. Dependenţa totală de ungerea Duhului Sfânt a devenit de aceea primordială în toată predicarea mea. Mă rog de fiecare dată când vorbesc ca Dumnezeu să mă ungă într-un asemenea mod în care cuvintele mele să pună pe foc inimile oamenilor.

În al treilea rînd, Isus a vorbit în primul rînd minţii oamenilor şi nu emoţiilor lor. Predicarea lui i-a provocat pe oameni, i-a condamnat şi le-a stârnit credinţa şi ascultarea. Niciodată El nu le-a incitat emoţiile în modul în care mulţi predicatori fac în zilele noastre. Ni se spune să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră şi de asemenea cu tot cugetul nostru. Am simţit că toate mesajele mele trebuie să fie ca mâncarea bine gătită – atât hrănitoare, cât şi gustoasă!! A trebuit deci să mă străduiesc mai mult să pregătesc o predică decât orice soţie care ar prepara o mâncare bună. Totodată, o soţie bună aranjează şi masa într-un mod creativ. Înainte să predic şi eu a trebuit de asemenea să-mi aranjez gândurile în mod clar. Mulţi predicatori nu fac acest lucru – şi ajung să irosească timpul oamenilor vorbind fără nici un şir în predicarea lor. Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii (1Corinteni 14:33,40) – şi El este glorificat când un mesaj este prezentat într-un mod ordonat, uşor de înţeles.

În al patrulea rând, Isus a avut cuvântul corect de fiecare dată din două motive: El Îl asculta pe Tatăl Lui în mod constant (Isaia 50:4) şi El avea o dragoste mare pentru oameni. Aşa că am studiat Cuvântul lui Dumnezeu în toate momentele mele libere ca să cunosc cât mai bine mintea lui Dumnezeu. Pentru a înţelege Scripturile, mulţi predicatori studiază ebraica şi greaca. Dar am văzut că ceea ce aveam eu nevoie nu era o cunoaştere a acestor limbi, ci revelaţia Duhului Sfânt, atâta timp cât El este Autorul Cuvântului. Duhul Sfânt m-a învăţat multe adevăruri glorioase din Cuvântul Lui pe care nu le-am auzit niciodată de la nicio fiinţă omenească. Aceste adevăruri m-au condus la o umblare apropiată cu Dumnezeu şi m-au salvat de la înşelăciunile şi contrafacerile care inundă creştinismul de astăzi. Duhul m-a făcut capabil să-i învăţ şi pe alţii aceste adevăruri. Duhul Sfânt mi-a inundat totodată inima cu dragoste şi compasiune pentru oamenii Lui (Romani 5:5). Astfel, lucrarea mea a devenit treptat una de încurajare şi de convingere, iar nu una de legalism şi condamnare.

În al cincilea rând, predicarea lui Isus a fost întotdeauna interesantă – şi niciodată plictisitoare. Este un păcat să iroseşti timpul oamenilor. Majoritatea predicatorilor nu realizează că a fura timpul oamenilor este acelaşi lucru cu a le fura banii. Dacă plictisim o congregaţie de 200 de oameni şi doar pentru 15 minute, i-am jefuit de 50 de ore de muncă. Dacă salariul lor mediu este de 5 lei pe oră, în acest fel i-am furat cu 250 de lei în acele 15 minute. Aşa că L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să predic într-un mod interesant şi niciodată să nu plictisesc pe nimeni. În zilele de început, puteam face aceasta doar pentru scurte perioade de timp. Aşa că atunci vorbeam numai pe scurt. Pe măsură ce am crescut în cunoaşterea Domnului, puteam vorbi pentru perioade de timp mai lungi.

În al şaselea rînd, Isus folosea multe ilustraţii simple ca să-Şi facă mesajul clar. Vorbea despre pâine, peşte, păsări, copaci, flori, mărgăritare, fermieri, case, etc.. Ilustraţiile lui simple făceau adevărurile profunde despre care vorbea mult mai uşor de înţeles. El nu căuta să-şi facă un nume folosind ilustraţii complicate pe care numai oamenii inteligenţi le-ar fi putut înţelege. Am căutat să urmez exemplul lui Isus şi aici. Uneori, mă uit la unii dintre cei mai puţin educaţi oameni din biserica mea şi vorbesc la nivelul lor. Descopăr apoi că mesajele mele pot fi înţelese de oricine. După predică, îi întreb pe copilaşi dacă ei au înţeles ceea ce am spus. Dacă ei n-au înţeles, atunci ştiu că predicarea mea trebuie să devină şi mai simplă.

În al şaptelea rând, Isus folosea uneori umorul şi exagerările. A vorbit despre o cămilă care intră prin urechile acului, de oameni care se sforţează ca nişte ţânţari să înghită cămile, de cei care au bârne mari în ochi în timp ce încearcă să scoată aşchii din ochii altora – şi aşa El a demascat ipocrizia şi mândria spirituală. Umorul poate ascuţi un measj şi îl poate face interesant, la fel cum mirodeniile pot da gust mâncării. Totuşi, unii predicatori merg la extrem cu aceasta şi încearcă să-i facă pe oameni să râdă tot timpul (doar ca să aibă reputaţia de umorişti). Astfel de predicatori devin asemenea clovnilor de circ! Nu folosesc niciodată umor în predicarea mea ca să-i distrez pe oameni – ci doar ca să-i menţin atenţi pe parcursul lungului mesaj, sau ca să-i conduc către un punct anume.

În al optulea rând, Isus Şi-a repetat de multe ori mesajele. El n-a căutat onoarea pe care o poate câştiga cineva predicând ceva nou sau fantastic de fiecare dată. Oamenii au nevoie să audă acelaşi adevăr de multe ori înainte să fie provocaţi de el. Am decis deci să nu încerc să impresionez oamenii predicând ceva nou în fiecare measj, ci să repet un measj de multe ori până când oamenii sunt pătrunşi de acel adevăr. Dar de fiecare dată când repet un mesaj caut să-l prezint într-un mod proaspăt, aşa cum mă conduce Duhul.

În al noulea rând, Isus vorbea fără să folosească notiţe. Umblarea Lui cu Tatăl era aşa de apropiată şi de intimă, încât Duhul Îi dădea cuvinte pe care să le rostească, chiar în timp ce El predica. Majoritatea predicatorilor nu pot vorbi aşa, pentru că ei nu umblă atât de aproape cu Dumnezeu. Şi de aceea este cel mai bine pentru 99% din predicatori să-şi pregătească mesajele cu atenţie şi să folosească notiţe scrise, dacă doresc să predice eficient. Aşa am început. Acum însă vorbesc majoritatea timpului fără să folosesc vreo notiţă. Dar atunci când fac un studiu Biblic, folosesc încă notiţe şi scriu versetele ca să nu uit niciun punct. Deci nu sunt nici sclavul folosirii, nici al nefolosirii notiţelor, niciuna din aceste metode nefiind mai spirituală decât cealaltă. Dacă cineva doreşte să vorbească eficient fără să folosească notiţe:

1. Trebuie să fi umblat cu Dumnezeu mulţi ani, aşa încât să poată vorbi din experienţa de viaţă.
2. Trebuie să trăiască sub ungerea Duhului Sfânt şi să aibă darul supranatural al prorociei.
3. Trebuie să cunoască Biblia aşa de bine încât să ştie ce învaţă ea cu privire la orice subiect.
4. Trebuie să aibă o memorie bună astfel încât să ştie unde găseşte versete despre orice subiect.
5. Trebuie să aibă abilităţi de comunicare bune ca să poată menţine atenţia oamenilor pe toată durata mesajului.

Dacă cineva nu are aceste cinci calităţi, atunci este mai bine pentru acea persoană să folosească notiţele când predică.

În final, Isus nu ţipa niciodată când predica (Matei 12:19). Nici nu zicea „Aleluia” de fiecare dată în mesajele Lui. Am urmat şi aici exemplul lui Isus. Când predicatorii strigă în predicarea lor, de obicei nu este focul Duhului Sfânt, ci doar încercările lor fireşti de a manipula oameni; iar expersiile repetate „Aleluia” sunt doar un obicei sau „umplere de timp”, în timp ce se gândesc ce să spună mai departe!

În predicarea mea, am căutat să-i fac pe oameni să asculte Cuvântul lui Dumnezeu şi să-şi ia crucea zilnic şi să-L urmeze pe Isus – nu doar să-i mişc emoţional pentru scurtă vreme. Scopul predicării mele a fost „să înfăţişez pe orice om desăvârşit în Hristos Isus” (Coloseni 1:28,29; 1 Timotei 1:5).

Traducerea în limba română: Maria Magdalena