Există o diferenţă foarte mare între „profesie” şi „chemare”. Permiteţi-mi să vă explic ce înţeleg prin aceasta. Să presupunem că un copil bolnav se află internat la un spital şi o infirmieră se îngrijeşte de el, opt ore pe zi, pe durata schimbului ei. Apoi, această infirmieră merge acasă şi nu se mai gândeşte deloc la acel copil. Preocuparea ei pentru copilul bolnav fusese doar pentru 8 ore. Acum, ea are alte preocupări, cum ar fi mersul la cinematograf şi vizionarea televizorului. Nimic dinăuntrul ei nu o determină să se gândească din nou la copil până în ziua următoare, când se întoarce la serviciu. Însă, mama acelui copil nu lucrează 8 ore pe zi, corespunzător unui schimb de serviciu! Ea nu îşi poate permite să meargă la cinematograf în timp ce copilul ei este bolnav. Aceasta e diferenţa dintre o profesie şi o chemare. Dacă aplici această ilustrare la modul în care te îngrijeşti tu de credincioşii din biserica ta vei afla dacă eşti ca o infirmieră sau ca o mamă!

În pasajul din 1 Tesaloniceni 2:7-8, Pavel spune: „ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică [mamă] ce-şi creşte cu drag copiii. Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atât de scumpi ne ajunseserăţi”. Pavel a împărtăşit cu acei creştini nu numai Evanghelia, ci şi viaţa lui; iar slujirea care nu are aceste trăsături nu este, în realitate, o slujire creştină. Pavel L-a slujit aşa pe Dumnezeu pentru că avea o chemare la slujire. El nu a perceput slujirea ca pe o profesie.

Este extraordinar să Îl slujeşti pe Domnul. Slujirea Lui este cea mai măreaţă realizare în această viaţă. Ea nu se compară cu nimic pe acest Pământ – însă afirmaţia aceasta e valabilă numai pentru slujirea care este în deplină armonie cu chemarea ta. Slujirea nu poate fi redusă la practicarea unei meserii. Dumnezeu m-a chemat să Îl slujesc (24 ore din 24) în data de 6 mai 1964 pe când eram ofiţer în Marina Militară a Indiei. Atunci m-am dus şi mi-am prezentat demisia înaintea autorităţilor navale. Însă, a fost ca şi cu Moise, când i-a cerut lui Faraon să-i lase pe izraeliţi să plece! Marina Militară a Indiei nu a vrut cu nici un chip să-mi dea drumul. Au trebuit să treacă doi ani, timp în care am depus mai multe cereri, până când în final într-un mod miraculos, potrivit orarului desăvârşit al lui Dumnezeu, m-au eliberat din funcţie. Chemarea lui Dumnezeu a fost cea care a produs toată schimbarea din viaţa mea. Roadele acestei chemări sunt multiple. În primul rând, sunt liber de părerea oamenilor cu privire la mine şi la slujirea mea fiindcă eu am Un Alt Stăpân şi va trebui să dau socoteală numai înaintea Lui. În al doilea rând, pot să mă încred în Dumnezeu că este alături de mine şi îmi dă har, oridecâteori mă confrunt cu vreo încercare sau cu vreo împotrivire în slujire (şi aşa ceva se întâmplă des). În al treilea rând, primirea banilor sau a alimentelor nu mă face cu nimic mai fericit, iar lipsa acestora nu diminuează cu nimic fericirea mea. Dacă primesc alimente sau bani, foarte bine; dar dacă nu mi se dă nimic de mâncare, şi nu primesc nici bani, pentru mine şi atunci totul e-n regulă. Numai pentru simplul fapt că nu am primit bani sau alimente nu mă pot opri din slujire, deoarece Domnul m-chemat.

Nu pot scăpa de chemarea mea. Nu sunt un funcţionar salariat care să am opţiunea de a mă opri din lucru când nu sunt plătit sau hrănit! Este ca şi în cazul mamei şi a copilului ei. O infirmieră se va opri din lucru dacă trece luna şi nu i se dă salariul. Însă, o mamă nu se poate opri niciodată. Ea în niciun caz nu primeşte vreun salariu! Ea se va îngriji de bebeluşul ei chiar dacă nu primeşte alimente sau bani! Acesta e modul în care L-au slujit apostolii pe Domnul. Cât de glorios este să fii chematul lui Dumnezeu! Nu poţi ajunge niciodată să împlineşti lucrarea Domnului, în modul în care vrea Dumnezeu s-o împlineşti, dacă tu activezi ca profesionist. Lucrarea Domnului este ori chemare ori nimic. Orice altă muncă din lume poate fi practicată ca o profesie, dar nu cea a mamei, a tatălui sau a slujitorului lui Dumnezeu! Acestea din urmă pot proveni numai dintr-o chemare. Pavel a spus creştinilor din Corint că chiar dacă ar fi avut „zece mii de învăţători, totuşi, nu pot avea mai mulţi părinţi, deoarece el [Pavel] i-a născut în Hristos Isus, prin Evanghelie” (1 Corinteni 4:15). Pavel era atât un tată spiritual cât şi o mamă spirituală pentru credincioşii din turma încredinţată lui. El nu profesa, ci slujea în virtutea chemării lui.

„Ia copilul acesta, alăptează-mi-l şi îţi voi plăti” este ceea ce mi-a spus mie Domnul (Exodul 2:9). El mi-a dat acest mesaj, în primul rând, cu referire la copiii mei naturali. Apoi, El mi-a dat acelaşi mesaj şi cu referire la copiii mei spirituali. Când le purtăm de grijă copiilor lui Dumnezeu atunci Singurul responsabil pentru retribuirea noastră este Însuşi Dumnezeu, nu oamenii. Dacă stăpânul pe care îl slujim este omul atunci plata s-o aşteptăm de la el. Dacă, însă, Îl slujim pe Domnul atunci haideţi să ne aţintim privirile numai la El şi să-L lăsăm să acopere nevoile noastre în oricare dintre modalităţile alese de El; şi să-L lăsăm, de asemenea, să decidă El cât anume trebuie să primim lunar. Un adevărat slujitor al Domnului este caracterizat printr-o demnitate specifică. „Ia copiii aceştia şi alăptează-i pentru Mine”, spune Domnul, „creşte-i pentru Mine şi te voi răsplăti”. Acea răsplată nu va fi în bani, în primul rând. Din moment ce Domnul Isus ne-a învăţat să ne rugăm pentru pâinea necesară zilei respective şi din moment ce Dumnezeu „a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie”, cred cu tărie că El Însuşi Se va îngriji de nevoile pământeşti ale slujitorilor Săi. Deci, putem „arunca asupra Lui”, plini de încredere, „toate îngrijorările noastre, căci El Însuşi îngrijeşte de noi” (1 Petru 5:7). Însă, în plus, va exista şi o răsplată spirituală, cu mult mai mare decât cea care constă în faptul că ne poartă de grijă în vremurile de acum. Pavel scria creştinilor din Tesalonic că ei se pregăteau să devină „cununa de slavă” şi bucuria lui, la revenirea Domnului Isus Hristos (1 Tesaloniceni 2:19). El îşi găsea plăcerea în ei la fel cum îşi găseşte plăcerea un tată în copiii lui.

Un prezbiter (care este un tată spiritual) va fi încântat să îi vadă pe credincioşii care altădată veniseră la adunare ca un „material brut” şi care acum au devenit oameni ai lui Dumnezeu. Această încântare este asemănătoare cu cea pe care o resimte un sculptor care după o lungă perioadă de prelucrare a unei stânci brute a scos din acea piatră o formă umană. Până să înceapă să se contureze forma feţei umane din acel bloc amorf sculptorul a trebuit să cioplească timp de multe luni, poate chiar timp de mai muţi ani! Aceasta e lucrarea pe care ne-a dat-o şi nouă Dumnezeu să o facem. Nu avem voie vreodată să ne mulţumim doar cu faptul că i-am informat corect pe oameni. Dacă imaginea lui Hristos nu apare în vieţile lor înseamnă că nu am realizat nimic.

Traducerea în limba română: Nicolae Tulici