În Numeri 14:4 citim cum copii lui Israel s-au răzvrătit şi au zis: „Să ne alegem un alt lider şi să ne întoarcem în Egipt.” Moise a căzut cu faţa la pământ şi a rămas tăcut. Citim că „Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ, în faţa întregii adunări a copiilor lui Israel” (Numeri 14:5).

A refuzat să se justifice.

Când Core şi aproape 250 de lideri ai lui Israel s-au răzvrătit împotriva conducerii lui Moise, citim din nou „Când a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ” (Numeri 16:4).

El nu s-a apărat, nu a ţinut de poziţia lui, şi nu şi-a impus autoritatea.

Când proria lui soră şi propriul frate l-au criticat pe la spate şi Dumnezeu a început să-i judece pentru aceasta, Moise era din nou cu faţa la pământ, rugându-se ca Dumnezeu să aibă milă de ei.

„Moise a strigat către Domnul, zicând: ,,Dumnezeule, Te rog, vindec-o!” (Numeri 12:13).

El a fost, într-adevăr, cel mai smerit om de pe pământ în timpul vieţii lui. Biblia afirmă cu putere aceasta „Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pămîntului” (Numeri 12:3).

Dumnezeu îşi i-a angajamentul doar faţă de astfel de oameni.

Putere şi autoritate asupra altora au un fel de a corupe oamenii. Este o zicală în lume care spune „Puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut!”

Însă puterea absolută nu l-a corupt pe Moise nici măcar puţin. Dumnezeu l-a încercat de multe ori prin răzvrătirea turmei lui. De fiecare dată Moise a trecut testul.

Conducerea spirituală are ataşată de ea pericole mari. Însă, binecuvântaţi sunt aceia care ştiu să se plece mereu cu faţa la pământ, şi care ştiu cum să-şi ţină limba şi să se abţină de la justificare de sine şi de la impunerea propiei autorităţi.

Promisiunea lui Dumnezeu pentru slujitorii Lui este că El îi va apăra. El a spus „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine” (Isaia 54:17).

De aceea, este cel mai bine să lăsăm astfel de probleme pe mâna lui Dumnezeu decât să le luăm în propriile mâini. Singura nostră sarcină este să încredinţăm cauza noastră Lui, Cel Care judecă cu dreptate, aşa cum a spus Isus.

„Când a fost insultat, n-a insultat înapoi, când a suferit, n-a ameninţat, ci S-a dat Celui care judecă drept.” (1 Petru 2:23).

De trei ori în Isaia 53:7 este înregistrat că Isus a fost tăcut – când a fost chinuit şi asuprit şi când a fost condus la măcelărie.

„Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.” (Isaia 53:7).

Cel care nu ştie cum să rămână tăcut în astfel de ocazii nu se poate aştepta niciodată să fie un lider spiritual.

Opoziţia pe care o înfruntăm noi este unul din mijloacele prin care Dumnezeu ne testează credinţa, să vadă dacă ne punem sau nu nădejdea în El pentru a avea grijă de situaţie.

Traducerea în limba română: Rebeca Thomas