|
1. Prima Promisiune
Proverbe 3:5 – „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te
bizui pe înţelepciunea ta. Recunoaşte -L în toate căile tale,
şi El îţi va netezi cărările.” Aceasta este o promisiune de
călăuzire. Dumnezeu ne va îndrepta paşii dacă împlinim
condiţiile. Care sunt aceste condiţii?
În primul rând: Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te
bizui pe propia-ţi raţiune şi inteligenţă. Nu ni se
spune aici să nu ne folosim raţiunea sau inteligenţa, ci să
nu ne bazăm pe ea. Dumnezeu a creat puterea noastră de a raţiona
şi inteligenţa noastră. Însă, la fel cum Dumnezeu a creat-o
pe Eva pentru a fi supusă lui Adam, raţiunea trebuie să fie
supusă Duhului Sfânt. O soţie este cel mai de folos într-un cămin.
Însă dacă ea i-a conducerea căminului, va exista haos – la fel
cum a existat haos când Eva a luat conducerea în Eden şi a
păcătuit. Trebuie să ne folosim raţiunea (şi
inteligenţa) pentru a descoperi voia lui Dumnezeu, pentru că este
într-adevăr o „soţie” bună. Fără inteligenţa
noastră nu vom fi în stare să studiem Cuvântul lui Dumnezeu sau chiar
să trăim în acestă lume. Însă trebuie să depindem de
Duhul Sfânt să ne lumineze raţiunea. Credinţa nu este contrar
raţiunii, ci este deasupra raţiunii – în acelaşi fel cum
înmulţirea nu este împotriva adunării, ci este deasupra adunării.
În al doilea rând: Recunoaşte-L în toate căile tale. Aceasta
înseamnă să asculţi de fiecare lucru pe care Dumnezeu ţi-l
descoperă. Dă-i Domnului primul loc în fiecare domeniu al vieţii
tale. Apoi, Dumnezeu te va conduce în voia Sa desăvârşită.
Uitându-mă în urmă la ultimii ani, sunt uimit să văd
cum Domnul m-a condus – pas cu pas. De multe ori nu am ştiut care va fi
următorul pas. Însă Dumnezeu mi-a îndreptat paşii. Mă rog
ca şi tu să ai aceeaşi bucurie uitându-te înapoi la viaţa
ta.
2. A Doua Promisiune
Proverbe 4:12 – O parafrazare literală a acesteia s-ar citi aşa: „În
timp ce vei merge, pas cu pas, calea se va deschide înaintea ta.” Nu trebuie
să ştii nici măcar ce se află doi paşi înaintea ta.
I-a primul pas pe care îl vezi. Vei vedea apoi pe următorul. În felul
acesta ne îndrumă Dumnezeu. Uşile par a fi închise înaintea
noastră. Însă, pe măsură ce ne apropiem de ele, se vor
deschide automat. Dar nu se vor deschide până nu te apropii de ele.
Aşa ne conduce Dumnezeu. Aşa că nu fi ezitant sau temător
dacă vezi o uşă închisă înaintea ta. I-a pasul pe care
ţi-l arată Dumnezeu acum. „Ţi-am pus înainte o uşă
deschisă„ zice Domnul „pe care nimeni n-o poate închide.„ (Apocalipsa 3:8).
3. A Treia Promisiune
Proverbe 4:18 – „Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina
zorilor (când răsare soarele), a cărei strălucire merge mereu
crescând până la miezul zilei.” Aceasta este voia lui Dumnezeu pentru
fiecare din copiii Lui – ca ei să devină din ce în ce mai
asemănători cu Hristos în fiecare zi a vieţii lor, din ziua când
se nasc (când răsare soarele) până când Hristos se va întoarce
(miezul zilei). De-a lungul drumului, vom căpăta din ce în ce mai
multă revelaţie asupra Cuvântului lui Dumnezeu, din ce în ce mai
multă lumină asupra corupţiei eului nostru, din ce în ce mai
multă înţelepciune cu privire la situaţiile practice pe care le
înfruntăm, etc. Dacă mergi înainte pe acest drum al celor drepţi,
nu vei da înapoi de la credinţă, la fel cum soarele nu merge
niciodată înapoi pe cer.
Atunci, de ce aşa de rar găseşti creştini care trăiesc
astfel? Pentru că majoritatea creştinilor trăiesc sub nivelul
standard. Nu trebuie să lăsăm ca viaţa noastră să
se scufunde la nivelul credincioşilor din jurul nostru. Ochii noştri
trebuie aţintiţi doar asupra Domnului. Trebuie să căutăm
să umblăm aşa cum a umblat El. Din păcate, mulţi lideri
creştini astăzi nu sunt exemple bune. Priveşte la Cuvântul lui
Dumnezeu şi la Isus. Dacă găseşti un exemplu bun, ca Pavel,
poţi să-l urmezi. Pavel a spus: „Călcaţi pe urmele mele,
întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.” (1 Corinteni 11:1).
Traducerea în limba română: Rebeca Thomas
|