|
Iosua 1:1-2 : ”După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul i-a zis
lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise: „Robul Meu Moise a murit: acum,
scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi
intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.” Dumnezeu
Însuşi a înălţat şi a numit pe Iosua ca lider după
Moise. Condurerea poporului nu se poate exercita eficient dacă Dumnezeu
Însuşi nu ne-a numit în acea poziţie.
Domnul i-a spus lui Iosua că fiecare loc pe care-l va călca
cu piciorul îi va fi dat (Iosua 1:3), şi că niciun om nu va putea sta
împotriva lui, întreaga lui viaţă (Iosua 1.5). Acesta reprezinta simbolic
promisiunea din Noul Testament din Romani 6:14: ”Căci păcatul nu va
mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege,
ci sub har.” Ţinutul Canaanului era condus de mulţi giganţi în
trecut, dar toţi au fost înfrânţi. Nici măcar un singur păcat
(oricât de puternic) va putea să ne biruiască. Aceasta este voia lui
Dumnezeu pentru noi. Dar Iosua trebuia să-şi pună literalmente
piciorul pe o bucată de pământ şi să o revendice în Numele
Domnului. Doar atunci ar fi al lui, şi la fel este şi cu noi. Trebuie
să ne primim moştenirea prin credinţă. Dacă nu
apucăm promisiunile lui Dumnezeu ca fiind ale noastre, niciodată nu
se vor împlini în vieţile noastre.
Pavel şi-a revendicat drepturile în Evanghelie în Numele lui Isus,
şi ca rezultat, a ajuns să trăiască o viaţă
glorioasă. El spune în 2 Corinteni 2:14: ”Mulţămiri fie aduse lui
Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în
Hristos.”. ”Totdeauna cu carul Lui de biruinţă” era cântecul
triumfului lui Pavel - şi acesta poate fi şi cântecul nostru.
Totuşi, majoritatea creştinilor nu intră în această
viaţă de biruitori. 600.000 de israeliţi au ieşit din Egipt,
dar doar 2 dintre ei - Iosua şi Caleb - au intrat în Canaan. Cam
aceeaşi proporţie dintre creştini (2 din 600.000) intră
în o viaţă de biruinţă. Iosua şi Caleb au intrat în
ţara promisă pentru că aveau această atitudine: ”Dacă
Dumnezeu ne-a spus să stăpânim ţara, putem să o facem.”
Aceasta este credinţa. Credinţa se leagă doar de promisiunea lui
Dumnezeu, şi niciodată de dificultăţile pe care le
întâmpinăm. Ceilalţi Israeliţi au spus: ”Este imposibil.
Uriaşii sunt aşa de mari şi de puternici.” Şi azi,
creştinii cred că este imposibil să biruim mânia şi pofta
ochilor, pentru că aceste pofte sunt aşa de puternice şi i-au
stăpânit de atâta vreme. Acest fel de credincioşi sunt înfrânţi
toată viaţa lor şi, din punct de vedere spiritual, mor în pustie.
Râul Duhului care curge din ceruri prin noi nu trebuie să
găsească niciun canal poluat în inima noastră prin care să
curgă - un canal poluat de gânduri murdare, murmurat, nemulţumire
şi iubire de bani. Nu. Trebuie să găsească un canal curat
şi pur, care este liber de păcat. Şi astfel, acest râu poate
să binecuvinteze oamenii din jurul nostru cu apa curată a cerurilor.
Marea tragedie din creştinismul de azi este că predicatorii lui nu
sunt puri înăuntru. Nu au biruit păcatul în inimile lor şi în
vieţile lor private. Ei n-au biruit iubirea de bani şi pofta ochilor,
amărăciuinea, spiritul de competiţie cu alţi lideri sau
organizaţii creştine, gelozia, minciuna, strigarea la soţiile lor
sau nedreptatea în multe alte zone. Totuşi, ei predică poporului lui
Dumnezeu. Ce ar putea ei să înveţe poporul lui Dumnezeu? Doar ce
practică ei - şi anume cum să strige la soţiile lor, cu
să aibă amărăciune, cum să fie geloşi şi
cum să concureze cu alţii! Orice altceva învaţă ei, este
pur şi simplu teorie goală. Toate cunoştinţele din Biblie
pe care le aduni prin studiu nu au niciun rost dacă nu eşti un
biruitor în viaţa ta.
Domnul l-a asigurat pe Iosua: ”Eu voi fi cu tine.” Acesta este motivul
pentru care niciun om nu va fi în stare să stea în faţa lui Iosua. Nu
putem birui păcatul crezând o doctrină sau având
experienţă. Nu. Doar prezenţa constantă a Domnului în noi,
prin Duhul Său, este lucrul care ne face biruitori. Dumnezeu caută
astfel de lideri în creştinismul de azi pe care El să-i
îngrijească şi să le dea autoritate, pentru că inimile lor
sunt curate.
Domnul i-a spus lui Iosua: ”Întăreşte-te şi
îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului
acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi
da.” (Iosua 1:6). Nu trebuie să ne fie frică de niciun păcat,
ci trebuie să mergem şi să întărim poporul Domnului să
biruiască păcatul în trupurile lor - trupuri care au fost conduse de
păcat de ani de zile. Nu este de ajuns faptul că-i aducem la
credinţă şi la cele două botezuri - punerea sângelui pe
uşiorii uşii, trecerea Mării Roşii, şi a fi
înconjurată de nor. Acesta este doar începutul. Aceasta este doar
lecţia de grădiniţă. Oare oprim noi educaţia copiilor
noştri odată ce au terminat grădiniţa? Nu. Totuşi,
aceasta se întâmplă în creştinismul de azi.
Stâlpul de nor - botezul în Duhul Sfânt - a venit pentru ca să-i
conducă în ţara promisă. Trebuia să fi intrat în
ţară în 2 ani, dar nu au intrat 40 de ani, pentru că liderii lor
nu erau credincioşi. ”Credinţa vine în urma auzirii” (Romani 10:17).
Dacă credincioşii nu sunt învăţaţi aceste
adevăruri în întâlnirile biericii, cum vor crede ei? Şi cum vor putea
ei birui păcatul?
Traducerea în limba română: Mihai Joldes
|
