1. Mulţumire:
În Filipeni 4:11, Pavel spune, „În orice împrejurare mă găsesc, sunt mulţumit.” Şi o astfel de mulţumire aduce cu ea o plinătate de bucurie şi pace. Prin urmare Pavel vorbeşte despre bucurie şi pace în versetele 4 şi 7 din acelaşi capitol. Îl lăudăm pe Dumnezeu numai atunci când suntem absolut mulţumiţi de modul în care tratează cu noi. Dacă credem într-un Dumnezeu care este Suveran şi care prin urmare poate face ca tot ce ni se întâmplă să lucreze spre binele nostru (Romani 8:28) atunci putem fi mulţumiţi în toate împrejurările. Atunci îl putem slăvi pe Dumnzeu, asemeni lui Habacuc, chiar şi atunci când copacii din gradina noastră nu aduc roade, când turma noastă moare şi când am suferit mari pierderi financiare – sau oricare altă situaţie (Habacuc 3:17,18). Efeseni 5:18-20 indică faptul că rezultatul umplerii cu Duhul Sfânt este o revărsare de laudă către Dumnezeu. Apostolul Pavel se putea bucura chiar şi atunci când era închis în închisoare, cu picioarele în butuci (Faptele Apostolilor 16:25). Chiar şi acolo a fost mulţumit şi nu a găsit nimic de care să se plângă.

2. Crucea: Pavel a spus: „Am fost răstignit împreună cu Hristos” (Galateni 2:20). Crucea este un simbol al slăbiciunii, ruşinii şi al morţii. Apostolul Pavel a avut temeri, nedumeriri, necazuri şi lacrimi în viaţa lui (vezi 2 Corinteni 1:8; 4:8; 6:10; 7:5). A fost considerat un nebun şi un fanatic. De multe ori a fost tratat ca noroi şi gunoi de către alţii (1 Corinteni 4:13). El se laudă cu nimic altceva decât cu crucea (Galateni 6:14). Nu se mândreşte cu darurile şi abilităţile lui, nici măcar cu profundele experienţe ale vieţii lui. Se laudă numai în faptul că a moare continuu faţă de el însuşi. El spune în 2 Corinteni 4:10 „Purtăm întodeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru (într-o măsură de creştere continuă).” Un aspect al crucii pe care l-a acceptat a fost pedepsirea poftelor trupeşti. El spune: „Asemeni unui atlet îmi pedepsesc trupul, mă port aspru cu el, antrenându-l să facă ce ar trebui să facă şi nu ceea ce vrea să facă.”(1 Corinteni 9:27). Şi-a disciplinat ochii în ceea ce citesc şi la ce se uită, urechile în ce ascultă, şi limba în ce vorbeşte. Şi-a disciplinat viaţa în toate domeniile.

3. Umilinţa:
Douăzeci şi cinci de ani după convertirea lui, Pavel spune „Sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli” (1 Corinteni 15:9). Cinci ani mai târziu spune: „sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii” (Efeseni 3:8). Şi un an mai târziu spune: „Sunt (observaţi, nu zice „am fost”, ci „sunt”) cel dintâi dintre păcătoşi.” (1 Timotei 1:15). Cu cât mai aproape a umblat Pavel cu Dumnezeu, cu atât a fost mai conştient de decăderea şi ticăloşia trupului său. A recunoscut că nici un lucru bun nu poate fi găsit în trupul lui (Romani 7:18).

4. Înaintând cu hotărâre:
„Alerg spre ţintă” spune Pavel, aproape treizeci de ani după convertirea lui, şi apropiindu-se de sfârşitul vieţii lui (Filipeni 3:14). Nu a ajuns încă. El caută o şi mai mare măsură a plinătăţii Duhului Sfânt în viaţa lui, şi de aceea îşi încordează fiecare muşchi spiritual înspre acea ţintă.

Traducerea în limba română: Rebeca Thomas