|
La sfârşitul cărţii Eclesiastul, scriitorul întreabă
„Care este, atunci, încheierea tuturor învăţăturilor?”. Şi
răspunsul lui este: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte
poruncile Lui.” Nu este nimic rău în asta. Însă, de ce ne ne este
spus să ne temem de Dumnezeu şi să păzim poruncile Lui?
Este pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu bun şi pentru că îl
iubim? Nu. Este pentru că într-o zi Dumnezeu va judeca tot ce este ascuns,
fie bun, fie rău (Ecles. 14:12).
Omul religios face lucruri bune de teama judecăţii. Orice religie
falsă funcţionează în felul acesta. Te învaţă să
fii om bun, pentru a evita judecata şi a fi răsplătit în
viaţa următoare! Creştinismul fals predică acelaşi
lucru. Acolo unde motivaţia principală pentru a asculta de Dumnezeu
este teama de fi judecat, acolo avem un creştinism fals. Isus a zis
“Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.” (Ioan 14:15).
Adevărata spiritualitate nu este motivată de frica de judecată,
ci de dragoste. Isus nu a ascultat de Tatăl pentru că I-a fost
teamă că Tatăl îl va pedepsi, ci pentru că a iubit pe
Tatăl. Aceasta trebuie să fie şi motivaţia nostră
pentru ascultare. Însă autorul cărţii Eclesiastul nu a avut
aceasta motivaţie. Atitudinea lui faţă de viaţă a fost
una de fatalism şi indiferenţă. S-a hotărât să se
călească prin orice situaţie întâmpinată, astfel încât
niciodată să nu rămână surprins de ceva. Nu ştia multe
despre veşnicie, chiar dacă o menţionează o dată. Îi
era teamă de moarte şi s-a hotărât să se bucure din plin de
viaţă pământească, având puţină “teamă de
Dumnezeu”, aşa, doar ca precauţie.
Acesta este exemplul unei persone care a căutat să-L descopere pe
Dumnezeu prin simţurile, inteligenţa şi raţionalmentele lui,
fără ajutorul Duhului Sfânt. Creştinii care fac lucrul acesta se
vor îndepărta de la adevăr la fel de mult ca şi cei ce
urmează alte religii. Nu vom ajunge să cunoaştem nimic despre
Dumnezeu fără ajutorul Duhului Sfânt, pentru că doar El ne poate
descoperi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. “Nimeni nu cunoaşte lucrurile
lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:11).
Oamenii care l-au răstignit pe Hristos au fost aceia care au studiat Biblia
în fiecare zi. Au studiat despre Mesia. Însă, atunci când El a venit în
mijlocul lor, l-au numit “prinţul dracilor”! Dacă grecii sau romanii
l-ar fi numit pe Isus cu un astfel de nume, putem înţelege, pentru că
ei nu aveau Vechiul Testament. Nu au fost nici măcar Saducheii liberali
care l-au numit aşa pe Isus. Au fost Fariseii fundamentalişti.
Fariseii erau oameni inteligenţi. Dar nu erau smeriţi. Aveau o minte
strălucită, însă inima lor nu era în regulă. Aceasta s-a
întâmplat acum 2000 de ani şi se poate întâmpla şi astăzi.
Dacă nu trăim în dependenţă umilă faţă de
Duhul Sfânt pentru descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu, ne vom îndepărta
la fel de mult ca şi Solomon.
Când Petru s-a uitat la Isus şi a spus: “Tu eşti Hristosul. Fiul
Dumnezeului celui viu.” Isus I-a răspuns “Ferice de tine Simone,
fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta,
ci Tatăl meu care este în ceruri.” Aceasta înseamnă că nu
deşteptăciunea lui umană l-a ajutat să înţeleagă
acest adevăr. Cum se poate ca o persoană needucată ca Petru
să ştie cine era Isus, când Fariseii care studiaseră Scripturile
zi şi noapte nu au ştiut. Pentru că adevărurile lui
Dumnezeu pot fi cunoscute doar prin revelaţia Duhului Sfânt. Aceasta a
avut Petru, şi aceasta le-a lipsit Fariseilor. Aşa că dacă
vrei să înţelegi Cuvântul lui Dumnezeu corect, fii dependent de Duhul
Sfânt.
Solomon a încercat să găsească satisfacţie prin diferite
forme de plăcere, achiziţionând proprietăţi, zidind iazuri
de apă (Ecles. 2:6), cumpărând mulţi robi (Ecles. 2:7), adunând
mult argint şi aur, etc. “Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat.”
(Ecles. 2:10). L-a sfârşit, însă, spune “Apoi, m-am uitat cu
băgare de seamă la toate lucrările mele, şi nu era nimic
trainic sub soare.” (Ecles.2:11). Vorbeşte apoi despre zădărnicia
muncii grele, pentru că “tot rodul muncii lui, va trebui să îl lase
omului care vine după el, şi cine ştie dacă acesta va fi
înţelept sau nebun.” “Sub soare, totul este deşertăciune”
(Ecles. 2:22).
În capitolul 2:26 citim ceva interesant “Omului plăcut Lui , El îi dă
înţelepciune, ştiinţă şi bucurie. Aceasta este o
afirmaţie adevărată. Dacă inima ta este curată,
Dumnezeu îţi dă oportunităţi pe pământ să
acumulezi înţelepciune divină, cunoştinţă despre El
şi plinătatea bucurii care există în prezenţa Lui. Dar ce
sarcină îi dă omului păcătos? Îi dă grija să
strângă şi să adune bani şi alte lucruri materiale, pentru
ca într-o zi să poată fi date omului care caută mai întâi
împărăţia lu Dumnezeu! (v. 26). În veşnicie, cei blânzi
vor moşteni pământul. Nu este nici o îndoială despre asta.
Fiecare dintre noi, fie urmărim înţelepciunea, cunoaşterea de
Dumnezeu şi bucuria Domnului, fie adunăm şi strângem lucruri
pământeşti. Vedem aici diferenţa clară dintre omul spiritual
şi omul lumesc. Oamenii religioşi sunt şi lumeşti. Ei poate
cunosc Biblia, dar nu-L cunosc pe Dumnezeu. Şi de aceia îşi petrec
timpul alergând după lucruri materiale şi cunoştinţă
lumească care nu îi va ajuta în veşnicie.
Traducerea în limba română: Rebeca Thomas
|
