|
Citim în 2 Samuel capitolul 6, că David a avut o mare dorinţă
să aducă chivotul Domnnului la Ierusalim. Dorinţa era una bună.
Însă nu a făcut-o aşa cum a poruncit Dumnezeu să o facă
în Legea Lui. Rezultatul a fost nenorocire - unul dintre oamenii credincioşi
lui David a murit. Odată, când filistenii capturaseră chivotul,
Dumnezeu i-a pedepsit cu boală şi s-au hotărât să îl înapoieze
lui Israel. Aşa că au trimis chivotul înapoi pe un car tras de boi.
David auzise de acest incident. Ştia că legea lui Moise zice foarte
clar că chivotul trebuie transportat doar de către Chehatiţi, fii
lui Levi. Însă David a crezut că acea metoda era una buna doar pentru
distanţe scurte. Aceasta fiind o distanţă lungă, a
hotărât că metoda filistenilor era mai bună şi mai
practică. Aşa că a aşezat chivotul pe carul cu boi. Pe
drumul pietros, boii s-au împiedicat şi chivotul a început să se
clatine. Uza şi-a întins mâna să ţină chivotul pentru a nu
se răsturna. Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru necuviinţa lui şi
a murit.
Uza a făcut ce a făcut cu un motiv bun. Dar încălcase totuşi
legea lui Dumnezeu. Chiar dacă motivul nostru este bun, dacă
încălcăm Cuvântul lui Dumnezeu, tot vom suferi. Să faci un lucru
bun având un motiv rău este inacceptabil pentru Dumnezeu. Însă în mod
egal este inacceptabil pentru El să facem un lucru rău având un
motiv bun. Rezultatul nu poate justifica niciodată mijloacele. Vedem aici
că rezultatul lui Uza era bun - de a împiedica căderea chivotului. Dar
Uza ştia şi el legea lui Moise care zicea ca nimeni să nu
atingă chivotul. Nici chiar Chehatiţilor nu le era permis să
atingă chivotul în sine. Trebuiau să îl acopere cu învelitoarea cortului
înainte de a-l transporta, în aşa fel încât să nu atingă chivotul
(Numeri 4:15). Dumnezeu declarase foarte clar că pedeapsa pentru oricine
atingea chivotul va fi moartea.
Putem întâlni această situaţie, când ne hotărâm să facem
evanghelizare. Cum ar trebui să o facem - în felul lui Dumnezeu sau în felul
oamenilor? Ar trebui să imităm metodele companiilor multinaţionale
atunci când facem lucrarea lui Dumnezeu?
Mulţi creştini spun astăzi că au nevoie de bani pentru a face
evanghelizare. Este dependenţa ta faţă de bani sau de Duhul
Sfânt? Ce ar trebuie să zici este „Avem nevoie de puterea Duhului Sfânt
să facem evanghelizare.” Dacă ai puterea Duhului Sfânt, chiar dacă
ai bani sau nu, lucrarea lui Dumnezeu va fi făcută. Doar
corporaţiile şi organizaţiile lumeşti au nevoie de bani
pentru a supravieţui. Dacă şi bisericile ajung la situaţia
în care spun „Dacă am avea bani am putea continua”, putem spune că
s-au coborât la nivelul acestor organizaţii lumeşti. În Faptele
Apostolilor nu există nici o menţiune despre bani în raport cu
evanghelizarea sau lucrarea lui Dumnezeu. Doar ocazional au adunat bani pentru
creştinii săraci, însă niciodată pentru a-i plăti pe
apostoli! Nu s-au rugat niciodată lui Dumnezeu pentru mai mulţi bani,
aşa cum fac oamenii astăzi. S-au rugat pentru puterea Duhului Sfânt.
Metodele lumii (carul cu boi) au înlocuit astăzi metodele lui Dumnezeu.
Deaceea există moarte spirituală. Trebuie să înţelegem ce
încearcă Dumnezeu să ne spună aici.
Mai târziu, David a adus chivotul la Ierusalim, locul cuvenit - pe umerii
leviţilor. De data aceasta, era aşa plin de bucurie că a dansat
înaintea lui Dumnezeu cu toată energia lui (6:14). Aşa îşi
exprinau ei închinarea şi lauda pentru Dumnezeu. Foloseau instrumenete
muzicale, băteau din palme, strigau şi dansau. David a fost un
închinător. Dar, în timp ce se apropiau de oraş, soţia lui,
Mical (fiica lui Saul), l-a văzut dansând şi a fost foarte
supărată (v.16). Ea l-a dispreţuit în inima ei. A dispreţuit
unsul slujitor al lui Dumnezeu, care se închina într-un fel care nu era apreciat
de ea. S-ar putea să existe oameni astăzi, care se închină
Domnului într-un mod pe care tu nu îl apreciezi. Nu trebuie să îi imitezi.
Dar nici să îi dispreţuieşti nu trebuie. Mical nu a trebuit
să înceapă să danseze ca David. Dar nu ar fi trebuit să
îşi dispreţuiască soţul. Hadeţi să nu ne
imaginăm că doar modul nostru de închinare este cel bun.
Aproapre orice grup creştin crede că doar felul lor de închinare este
cel bun. Şi cer ca toţi să o facă în felul lor. La serviciul
de închinare de duminica a unor grupuri creştine, toţi stau jos ca
şi cum ar fi un serviciu funebru. Ar trebui să fie un timp de bucurie,
pentru că sărbătorim faptul că crucea este goală,
că Isus a biruit mormântul şi a înviat din morţi. Însă
aceştia se comportă ca şi cum Isus este încă mort! Dar, apoi
sunt alţi creştini, care merg la extremitatea opusă. Ei simt
că Duhul Sfânt este prezent doar atunci când zgomotul ajunge la un anume
nivel - deci continuă să-şi ridice vocile şi să-şi
creeze emoţiile pentru „ a aduce Duhul Sfânt în mijlocul lor”. Şi
aceasta este o înşelăciune. Duhul Sfânt nu vine când volumul este
ridicat la amplificator. Mi-aş dori să fie atât de uşor, dar nu
este. Trebuie să ai o conştiinţă curată.
Nu vreau să dispreţuiesc nici unul din aceste grupuri. Dar nici să
îi imitez nu vreau. Sunt liber să ma închin Domnului în felul meu. Nu
dispreţui felul în care o altă persoană se închină Domnului,
şi nu îţi imagina că felul tău este singurul corect. Dă
altora libertate. Dumnezeu se uită la inimă, şi nu la expresia
exterioară.
Traducerea în limba română: Rebeca Thomas
|
