|
Nunta din Cana ne arată o licărire a fericirii care vine prin cinstirea
lui Dumnezeu (Ioan 2:1-11). Este foarte semnificativ faptul că Isus a
hotărât să îşi manifeste gloria Sa pentru prima dată la o
nuntă. Chiar şi astăzi El doreşte să îşi manifeste
gloria la fiecare nuntă şi în fiecare căsătorie. Lipsa de
vin din Cana ne arată că probleme şi nevoi se vor ivi în orice
căsătorie. Aceste probleme pot în cele din urmă conduce, pe ambii,
soţ şi soţie la un punct de frustrare şi deznădejde
continuă. Dar când într-o căsătorie locul de frunte este dat lui
Isus, foarte curând El rezolvă problemele şi îndeplineşte nevoile
- aşa cum a făcut în Cana. Nu este de ajuns ca Hristos să fie
invitat ca şi musafir într-o casă, El trebuie să fie Domn.
Este o batjocură să atârni o placardă pe perete pe care este
scris: „HRISTOS ESTE CAPUL ACESTEI CASE”, când de fapt soţul (sau soţia)
este adevăratul cap. Dar oriunde Hristos este socotit cu adevărat
Cap şi Domn, El îşi manifestă gloria la fel de efectiv ca în
Cana cu două mii de ani în urmă (v.11). „Să faceţi orice
vă va zice” a fost sfatul Mariei pentru servitorii de acolo (v.5). Au luat
aminte la acel sfat şi l-au ascultat pe Isus imediat şi fără
rezerve - şi curând problema a fost rezolvată. Dacă cuplurile
căsătorite (şi tinerii care se gândesc la căsătorie)
ar acorda atenţie aceluiaşi sfat şi ar exprima aceeaşi
ascultare imediată şi fără rezerve faţă de legile
Domnului, cât de repede problemele lor vor găsi o rezolvare.
La nuntă apa a fost transformată în vin. Ceea ce fusese fără
gust, fără culoare şi ieftină a fost schimbată într-un
moment în ceva dulce, spumos şi valoros. Aceasta simbolizează cum
lucrurile uzuale ale vieţii de căsătorie (inclusiv munca
monotonă a rutinei zilnice) pot începe să scânteiască cu
strălucire când i se dă Domnului tot controlul asupra căminului.
Searbădul devine dulce şi o valoare imensă începe să se
vadă în ceea ce fusese mai înainte nesocotit ca şi obişnuit.
Nevoile multor oameni au fost deasemenea îndeplinite ca rezultat al acestei
minuni. O căsătorie creştină nu îşi îndeplineşte
niciodată scopul oferind fericire doar pentru cei doi parteneri.
Intenţia lui Dumnezeu pentru cuplurile căsătorite este ca ei
să aibă paharul „dând peste” în mod constant (Psalm 23:5). Ei ar
trebui să fie mijloacele de binecuvântare pentru mulţi alţii -
de fapt, pentru toţi cei pe care-i întâlnesc. Dumnezeu a spus odată
unuia din slujitorii Săi supuşi: „Te voi binecuvânta... şi tu
vei fi o binecuvântare - împărţind bunătate altora... (şi)
toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine.” (Geneza 12:2-3).
Acea binecuvântare a lui Dumnezeu este şi pentru noi potrivit cu
Galateni 3:14. Ce scop mai mare ar putea cineva avea în căsătorie
decât acesta? Dar măsura în care devenim o binecuvântare pentru alţii
depinde de măsura în care îl ascultăm pe Dumnezeu în viaţa de zi
cu zi. “Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în
sămînţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” a zis Domnul
lui Avraam (Geneza 22:18).
Minunea din Cana conţine şi un mesaj de speranţă pentru cei
care au greşit şi au falimentat în domeniul căsătoriei.
Când s-a terminat vinul în Cana, ei s-au îndreptat către Domnul şi El
nu i-a dezamăgit. Nu te va dezamăgi nici pe tine dacă te întorci
la El în necazul ta - indiferent de cât de mare a fost căderea ta. Tot ce
îţi cere El, este să fii sincer cu privire la nevoia ta (asemenea
celor din Cana) şi să îi spui de falimentul tău. Te-ai gândit la
nechibzuinţa ta, lăsând lucrurile să meargă prea departe?
Ai falimentat în ce priveşte dragostea - poate prin ignoranţă?
Te confrunţi acum, ca rezultat al acestora, cu jenă şi frustrare?
Te înţeleg alţii gresit, te bârfesc - sau poate te ocărăsc.
Atunci întoarcete la Domnul acum, fără nici un momnet de întârziere.
El este Prietenul păcătoşilor. Te aşteaptă nu doar ca
să îţi ierte păcatele, dar şi ca să cureţe mizeria
pe care Satan a făcut-o din viaţa ta. Aceste două scopuri a venit
să le îndeplinească în lume (1 Ioan 3:5-8). Nu renunţa în
faţa descurajării pentru că există speranţă chiar
şi pentru tine. Domnul a compensat lipsa vinului la nunta din Cana şi
El poate să compenseze orice lipsă din viaţa ta. Domnul şi-a
manifestat gloria în Cana şi poate face la fel şi în viaţa ta.
Dacă te-ai confruntat cu dezamăgire, i-aţi curaj din faptul că
adevărata fericire în viaţa creştină vine prin renunţare
şi nu prin stăpânire (Faptele Apostolilor 20:35). Dumnezeu poate face
toate lucrurile să meargă împreună spre binele tău, şi
să te ajute să trăieşti o viaţă împlinită
pentru gloria Lui, în ciuda dorinţelor neîmplinite.
Traducerea în limba română: Rebeca Thomas
|